A MURIT EUSEBIU ȘTEFĂNESCU. UNITER: E. Ștefănescu ascundea o îmbucurătoare taină-a trăitului intens în și prin teatru și poezie

A MURIT EUSEBIU ȘTEFĂNESCU. UNITER: E. Ștefănescu ascundea o îmbucurătoare taină-a trăitului intens în și prin teatru și poezie
Publicat: 15/03/2015, 14:35

„Actorul, profesorul universitar și recitatorul Eusebiu Ștefănescu a încetat din viață. Avea o privire fixă, dar sinceră, simplă, care te dezarma, care te făcea să-ți fie teamă de gândurile tale sumbre, o privire care alunga perfidia. A fost o prezență de o eleganță firească, cu un zâmbet discret, dar care ascundea cea mai îmbucurătoare taină. Aceea a trăitului intens în și prin teatru și poezie. Ca profesor a reușit să transmită, să călăuzească promoții întregi de viitori actori către perfecțiunea, către severitatea controlată a forței cuvântului bine rostit sub reflectoare”, se arată într-un comunicat al Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Potrivit sursei citate, Eusebiu Ștefănescu, membru al Senatului UNITER, primea în 2014, la gala Premiilor Uniunii, premiul președintelui pentru „contribuția sa la frumoasa rostire a poeziei”. „La aproape an de la primirea acestui premiu Eusebiu Ștefănescu pleacă dintre noi și lasă un gol imens. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul UNITER.

Actorul Eusebiu Ștefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori de poezie, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani. Eusebiu Ștefănescu a murit la Spitalul Militar din București, a declarat pentru MEDIAFAX soția acestuia, Vali Ștefănescu.

„Avea o tumoare care s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumora s-a extins”, a spus soția actorului, precizând că acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator.

Eusebiu Ștefănescu fusese diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, în anul 2013, iar până acum actorul a fost operat de trei ori.

Prima intervenție chirurgicală a suferit-o în 2013, urmând apoi alte două operații, în luna ianuarie 2014.

Eusebiu Ștefănescu s-a născut la Ploiești, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic și la Teatrul Național din Capitală. A jucat în filme celebre, precum „Colierul de turcoaze”, „Ringul”, „Figuranții”, „Liceenii Rock’n’Roll” și și-a împrumutat vocea în multe filme de animație.

Eusebiu Ștefănescu a absolvit Institutul de Artă Cinematografică și Film din București în 1967. De asemenea, acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion.

Actorul a jucat și în filme precum „Departe de Tipperary”, „Ana”, „Falansterul”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, „Dragostea mea călătoare”, „Destinația Mahmudia”, „Colierul de turcoaze”, „Noi, cei din linia întâi”, „Pădurea de fagi”, „Figuranții”, „Maria și marea”, „Vinovatul”, „Telefonul”, „Trahir”, „Meurtres sous hypnose”, „Merge și așa”, „Despre morți numai de bine”, „Păcală se întoarce”, „Duminica pierzi sau câștigi”.

În 2013, Eusebiu Ștefănescu a fost numit Cetățean de onoare al municipiului Ploiești.

De asemenea, în 2013, Eusebiu Ștefanescu a fost premiat de Uniunea Cineștilor din România (UCIN) pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului și învațământului universitar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×